O amintire cu domnul Sergiu Nicolaescu

Ne intorceam de la Munchen, cu avionul care devenise pentru noi la fel de obsinuit ca o „rata” la o autogara. Pe cind ne cautam locurile, eu si Silviu, l-am vazut in fata noastra pe domnul Sergiu Nicolaescu. Ne-am uitata cu uimire ca, desi era senator, calatorea la economic. Am asteptat sa decolam ca sa pot sa incep conversatia cu dinsul. Adica, pentru ca sa ma ridic in picioare. Si pentru ca statea in fata mea, la fereastra, dar si pentru ca, firesc, l-am salutat. Mi-a raspuns cu zimbetul sau cuceritor, mi-a facut semn ca putem continua conversatia sezind, vazindu-ne printre spatarele scaunelor. Pentru mine, generatia Pistruiatului, a ramas „Andrei”. Tinar, fermecator, un cavaler.

Tineam sa-i spun ca am invatat din film cum sa tin pumnii strinsi. Si i-am spus acest lucru si mi-a zimbit din nou cu caldura. Apoi, ne-am continuat drumul si, cind am coborit din avion, s-a oprit pentru ca eram in urma dinsului si ne-a spus „La revedere” cu tonul si cu manierele alese ale unui gentleman care era.

„Andrei…Andrei….Andrei…Andrei…

De cite ori ti-am spus ca asta e o regula si nu ai vrut sa ma asculti…”. Pistruiatul plinge, Andrei nu mai raspunde, si ii inchide pumnul cu degetul mare inauntru.

Azi, mainele sale se odihnesc pe piept. Ceea ce a facut cu mainile si cu mintea sa va ramine in memoria mea mereu.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s