Statuia Responsabilității

Într-unul dintre cele mai vizionate clipuri TED,  Youth in search of meaning, Viktor Frankl  ne explică de ce trebuie să credem în oameni.  Când am vizionat pentru prima dată acest clip (care datează din 1972, în alb-negru, și este  una dintre cele mai de preț înregistrări din arhiva TED) nu am făcut legătura cu autorul primei cărți pe care am descărcat-o eu pentru a citi pe Kindle: Men’s Search for Meaning.  Imediat însă aveam să-mi dau seama că este vorba despre una și aceeași persoană, renumitul neurolog, psihiatru, supraviețuitor al Holocaustului, Viktor Frankl (1905-1997). Și cum obișnuiesc să acționez după fiecare astfel de revelație, am dezvoltat o pasiune pentru scrierile acestui om de știință iar pasiunea aceasta mă conduce să scriu despre responsabilitate. Așa cum am învățat la primele ore de filosofie din școală, libertatea si responsabilitatea sunt două categorii pereche.  Libertatea vine cu responsabilitatea iar ignorarea acestui fapt conduce la haos.

În videoclipul ”Youth in search for meaning”, Viktor Frankl explică unul dintre principiile pe care se bazează oamenii de știință care studiază mintea și psihicul. Cum el însuși ne indică, cel care a formulat acest principiu este Goethe. Iată citatul : „It is my daily mood that makes the weather. I possess tremendous power to make life miserable or joyous. I can be a tool of torture or an instrument of inspiration, I can humiliate or humor, hurt or heal. In all situations, it is my response that decides whether a crisis is escalated or de-escalated, and a person is humanized or de-humanized. If we treat people as they are, we make them worse. If we treat people as they ought to be, we help them become what they are capable of becoming.” – J. W. Goethe

Victor Frankl explică acest lucru printr-o metaforă, o lecție de zbor, si ne spune cu umor și cu accentul de care singur face haz:” cu părul meu grizonat, am început să iau lecții de zbor. Și am aflat de la instructorul de zbor că pentru a ajunge de la un punct la altul, să spunem că zburam spre est, este necesar să ne fixăm o țintă mai la nord de punctul de destinație.  Pentru că zburăm în zig-zag, dacă nu ne-am alege o țintă mai la nord față de cea de destinație, am ajunge mai jos, ne-am duce către sud. Acest lucru este valabil și pentru oameni. Dacă luăm oamenii așa cum sunt în realitate, îi facem să devină mai răi decât ceea ce sunt. Dar dacă îl supra-apreciem pe om, idealistic vorbind îl supraevaluăm, uitându-ne la el mai la nord, ca în ruta de zbor, știți ce se întâmplă: îl promovăm la stadiul la care el este cu adevărat. De aceea trebuie să fim idealiști, pentru a a-l face pe om să devină ceea ce este capabil cu adevărat.”

Dacă nu recunoaștem în tineri potențialul pe care îl au, dorința lor de a-și stabili un țel în viață, dacă nu-i încurajăm să îndrăznească, să viseze, să inoveze, atunci vor deveni mai puțin decât ceea ce sunt cu adevărat în stare să fie.  Responsabilitatea pe care o au educatorii în formarea tinerilor. Responsabilitatea pe care o au companiile în comunitatea în care operează.   Responsabilitatea pe care o au cetățenii în comportamentul lor social. De aceea, promovăm responsabilitatea personală și organizațională în dorința de a ajunge la nivelul comun al bunului simț, al bunei creșteri, a bunei cârmuiri și conviețuiri civilizate.

Viktor Frankl scria în cartea sa   Man’s Search for Meaning  (publicată în 1946) următoarele: pentru ca libertatea să dăinuie  responsabilitatea trebuie să o însoțească  permanent. Astfel, Dr. Frankl  a avansat ideea de a avea o statuie pereche, Statuia Responsabilității, “Statue of Liberty on the East Coast be supplemented by a Statue of Responsibility on the West Coast.”

b2

http://statueofresponsibility.com/

Fundația care strange fondurile pentru acest monument   este Responsibility Foundation http://statueofresponsibility.com/ . Vizitați pagina și veți găsi povestea acestui proiect, descrierea pe care sculptorul o face imaginii alese și ce simbolizează aceasta.

”Statuia Responsabilității” este menită să fie un omagiu adus unuia dintre cei mai influenți oameni din istorie. Prin ceea ce scriem și prin ceea ce facem, noi  continuăm efortul de a conștientiza importanța responsabilității. Vom scrie definiții, concepte ale responsabilității sociale, vom descrie proceduri, politici, rapoarte și alte mijloace de lucru. Dar toate vor fi mai ușor de înțeles și de aplicat dacă avem modele. Repere. Statui.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s