UMANager – 5 ani

IMG_20171128_171654

Steven van Groningen, Septimiu Postelnicu, Wargha Enayati, Dan Ștefan, Silviu Hotăran sunt UMANager

La sfârșitul lunii noiembrie a avut loc cea de a XIV-a sesiune a atelierelor de leadership UMANager. Sergiu Manea, Dragos Petrescu, Felix Tătaru și Werner Stein au vorbit despre tema acestei ediții: Leadership- Emoție, Rațiune și Spirit. Au fost multe întrebări , o sesiune cu multă efervescență, cu dialog și subiecte care au generat multe discuții. A fost mai mut timp pentru dialog, de obicei sunt mai mulți vorbitori in agendă ceea ce făcea ca timpul pentru dezbateri să se scurteze foarte mult.

Image may contain: text

Facebook Umanager este locul unde găsim un sumar al evenimentului dar și transmisiuni live

A fost o ediție aniversară, despre care m-am bucurat să le reamintesc inițiatorilor. Cum am relatat de la aproape toate sesiunile pe această pagină, adaug doar despre oamenii care ne aduc împreună de câteva ori pe an. Dan Ștefan, Owner Autonom Rent a Car, s-a alăturat celor patru care au început în anul 2012 acest proiect. Ceea ce am admirat, de fiecare dată, la UMANager este prezența fondatorilor și spațiul pe care îl creează  invitaților pentru a se prezenta. Fiecare dintre membri UMANager are un rol la buna desfășurare a atelierelor. De cele mai multe ori, ei sunt moderatori. Gazda a fost și de data aceasta domnul Septimiu Postelnicu de la UniCredit. Silviu a moderat o sesiune și știu cum se pregătește mereu pentru a conecta audiența cu cel care prezintă.

Două roluri sunt de referință la întregirea formatului atelierelor UMANager. Deschiderea îi aparține domnului Wargha Enayati, inovator în domeniul serviciilor medicale private și fondator al Policlinicilor Sociale ”Regina Maria”. În ultima vreme, am văzut mai multe articole, reportaje cu dl Enayati și ceea ce admir este sinceritatea, firescul cu care spune ceea ce gândește, ceea ce vrea să facă. E o caracteristică comună celor cinci oameni UMANgeri – smerenia. Cuvântul acesta l-a reținut și domnul Steven van Groningen, în limba română, alături de alte șase pagini de notițe, scrise mărunt cu creion negru, pe care le împărtășește cu noi la închiderea evenimentului.  Da, când ai ocazia să primești un sumar al unui eveniment de peste două ore, scris și povestit în limba română de un CEO al unei bănci internaționale, știi că ești un om norocos, că ai petrecut timpul cu folos.

La o ediție aniversară UMANager, domnul Steven van Groningen a încheiat așa: ”se apropie 1 Decembrie și este Ziua Națională. La mulți ani!”

La mulți ani, UMANger! Vă mulțumim pentru că ne arătați încotro să ne uităm, cum să trăim valorile despre care vorbim.

 

 

Lasă un comentariu